Știri locale pentru Miercurea Ciuc
MIERCUREA CIUC ONLINE
Miercurea Ciuc și jud. Harghita
TOTALnet Media Group
Google:
Parteneri:

Publicitate:


GM si Peugeot, principalii perdanti ai programului Rabla : Stiri Auto
Vi 01 aug 2008 10:26:05 +0300


GM si Peugeot, principalii perdanti ai programului Rabla
Stiri Auto : Opel, Chevrolet și Peugeot sunt mărcile care au avut cel mai puțin succes în programul Rabla .

Opel, Chevrolet și Peugeot sunt mărcile care au avut cel mai puțin succes în programul Rabla. Pe de altă parte, Dacia și-a epuizat stocul și a primit în plus 3.886 de unități.

31 Iul 2008
Marca nationala, prima la casat, prima si la prima de casare



Marca nationala, prima la casat, prima si la prima de casareDealerii de mașini Opel, Chevrolet, Peugeot, Hyundai, Mitsubishi, Citroën, Volkswagen și Kia au renunțat la o parte din cota alocată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) prin programul de înnoire a parcului auto. Daewoo este constructorul care a renunțat la cele mai multe mașini -1.000 de unități, dar asta pentru că nu mai avea ce să vândă. „Am renunțat pentru că nu mai avem în stoc mașini Daewoo, având în vedere că noi am oprit producția“, ne-au explicat reprezentanții firmei Daewoo.

Firmele care comercializează mărcile Opel și Chevrolet, ambele produse de General Motors, au renunțat la 810 unități din cele 5.778 de mașini pe care le puteau vinde prin programul Rabla. Publicitate

Următoarea marcă cu cele mai multe mașini scoase din program este Peugeot, cu 652 de unități retrase, francezii fiind urmați de italienii de la Fiat, cu 320 de mașini retrase. Ford nu a dorit să mai vândă prin programul Rabla 250 de automobile, iar Kia a renunțat la 179 de unități, exemplu urmat și de dealerii Hyundai, care au solicitat retragerea a 179 de unități. Potrivit AFM, Mitsubishi a renunțat la 100 de mașini, Volkswagen la 40 de unități, iar Citroën la 50 de mașini,

Mașinile rămase nevândute în prima parte a programului Rabla și cele care au fost retrase de la dealeri au fost repartizate firmelor Dacia, Citroën, Ford și Hyundai. Dacia a primit încă 3.600 de locuri în cadrul programului de înnoire a parcului național auto. „Avem o suplimentare de mașini în cadrul Remat. La prima repartizare din acest an, foarte mulți dealeri au cerut mult, chiar dacă nu puteau să atingă acea cifră. Conform regulamentului, în momentul în care un participant la program își dă seama că nu are cum să acopere în totalitate cota care i-a fost atribuită, poate să anunțe acest lucru și poate să renunțe la partea pe care nu poate să o acopere, urmând ca ea să fie alocată celor care au solicitat suplimentare“, au declarat oficialii Dacia.

Întrebați dacă după această suplimentare de locuri modelele Sandero și Logan restilizat vor putea fi achiziționate prin programul Rabla, oficialii producătorului auto au explicat că vor să promoveze în cadrul programului de înnoire a parcului auto modelele Logan existente în stoc. „În cazul în care modelele disponibile în stoc se vor epuiza, se vor putea livra și alte modele, precum Logan restilizat și Sandero“, au spus sursele citate. Inițial, dealerii Dacia au primit în total 3.199 de locuri în programul de înnoire a parcului auto, care au fost epuizate în câteva zile.

Autoritățile intenționează să scoată din uz, prin programul Rabla, 40.000 de autovehicule vechi prin intermediul a 22 de producători și importatori. Suma totală alocată programului este de 120 de milioane de lei. Prima pentru fiecare mașină mai veche de 12 ani pe care proprietarul o casează este de 3.000 de lei, avans pentru achiziția unui automobil nou.
În acest an, programul Rabla se va desfășura în două etape, prima până pe 25 septembrie și cea de-a doua, începând cu 1 octombrie până în 12 decembrie 2008. Anul trecut au fost casate prin programul Rabla circa 16.000 de autovehicule vechi, prima de casare fiind tot de 3.000 de lei pentru fiecare mașină.


Sursa : Cotidianul


Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group


GM si Peugeot, principalii perdanti ai programului Rabla




Curs valutar:

Alte stiri:


Copyright 2007 Toate drepturile rezervate. TOTALnet Media Group

XML

www.ciucon.ro
e-mail: info@oron.ro

Best-top Romania - Lista de top globala Web-Top.ro ::   Firme in Romania, Expozitie Virtuala, Oferte de Afaceri, Lista firmelor romanesti